- „Hori, tu unde te vezi, financiar vorbind, peste 5 ani?” țin minte și acum ce întrebare mi-a pus Alina, stand în mașină și povestind despre visele noastre și viitorul nostru.
Eram în anul 2015, prieteni de apoximativ 1 an de zile, dar cu vise mărețe de a întemeia o familie, de a ne cumpăra o căsuță a noastră, să avem o mașină frumoasă, iar viitori noștri copii să se joace în curtea casei de la țară. Nici una din acestea nu existau înca în realitatea noastră, dar existau foarte intens în mintea noastră, atât de intens încât puteam să spunem culoarea mașinii sau chiar câte trepte are căsuța de la țară la intrare.
- „Mă văd câștigând suma X de bani” i-am raspuns. Nu contează câte 0-uri erau acolo, desi țin foarte bine minte acest aspect. Important de notat e că suma reprezenta o creștere de aproximativ 4 ori salariul pe care îl aveam în acel moment. Nu era un salar mare și ne era greu să ajungem de la o lună la alta, ce să mai vorbim de visele noastre mărețe 😊 Totuși eram atât de încrezător în forțele noastre proprii (și în special în Dumnezeu, care a fost cu noi la orice pas), încât am dat acel răspuns total încrezător că nu ne va trebui acei 5 ani să ajungem la acea sumă.
Astăzi, la puțin după ce s-au împlinit acei 5 ani, ne uităm în spate și ne dam seama nu doar ca ne-am atins de mult acel obiectiv financiar, dar am adăugat alte lucruri pe listă și continuăm să ne apropiem de atingerea lor an de an.
Ce s-a întâmplat de fapt în acești ani? Ce s-a schimbat de la oamenii care eram mulțumiți (oarecum) cu un venit mic, trăind într-un confort superficial, la oamenii care am ajuns astăzi – îndrăzneți să visăm departe și să facem tot ce ne stă în putință să ne atingem acele vise? Răspunsul e foarte simplu – ne-am organizat pur și simplu viața în jurul acelor obiective.
De ce să ne organizăm viața în jurul unor obiective?
Toți vrem să realizăm ceva în viață, să fim cineva, iar munca noastră să conteze.
Cum putem atinge aceste vise, altfel decât prin a ne implica activ și voit în activități care duc la îndeplinirea lor?
Putem alege să ne lăsăm purtați de val și să sperăm că vom ajunge unde ne dorim, sau putem alege în fiecare zi să luptăm, să devenim mai buni și pas cu pas visele noastre să prindă formă și să se transforme în realitate. Acest “pas cu pas” este un alt nume al obiectivelor despre care vrem să vă povestim.
Cum stabilim aceste obiective?
Cea mai uzuală metodă folosită și care credem noi că este una dintre cele mai eficiente, este metoda SMART.
- S-specific
- M-măsurabil
- A-accesibil
- R-relevant
- T-realizabil în timp util
Specific – Scrie obiectivele într-o formă cât mai simplă, clară și relevantă în timp.
Măsurabil – Dacă obiectivul tău nu are legătură cu obținerea unui lucru concret, cum ar fi: o mașină nouă sau o călătorie în Portugalia, asigură-te că are la bază criterii cantitative sau calitative măsurabile. Ex. Vreau să ajung la performanța de a alerga 10 km, 5 zile pe săptămână.
Accesibil – Asigură-te că ai resursele și capacitatea să atingi obiectivele setate. Dacă una din aceste două lucruri îți lipsesc, pune-l pe lista de obiective cu prioritate. Atingerea lui te va ajuta mai apoi la îndeplinirea altora.
Relevant – Setează-ți obiectivele cu adevărat semnificative pentru tine. Lasă deoparte părerile lumii, standardele generale și asigură-te că lucrurile pentru care lupți sunt cele care merită efortul și timpul investit. De cele mai multe ori, relevanța unui obiectiv este dată de modul în care acesta ajută la îndeplinirea unui obiectiv și mai mare. Ex. Vreau să urmez în primele 6 luni ale anului X un curs de dezvoltare personala – Ajută la atingerea unui target major de genul – Vreau să devin unul din top 10 lideri în domeniul X din localitatea mea în următorii 10 ani.
Realizabil în timp util – Toate obiectivele corect setate trebuie să răspundă la întrebări precum: Când? / Până când? Șansele atingerii unor obiective care nu au o limită de timp sunt foarte mici. Așa că nu sării peste acest pas.
Întrebări ajutătoare în setarea obiectivelor
În general, instinctul nostru este acela de a seta obiective sub forma de posesiuni. Noi îți propunem să începi diferit.
Începe cu întrebarea – Cine vreau să devin? Sau: Care este chemarea mea? Iar cu gândul la răspunsul obținut, răspunde și la celelalte întrebări:
- Ce obiceiuri noi vreau să deprind?
- Ce obiceiuri nesănătoase am și de care vreau să scap?
- Unde vreau să ajung din punct de vedere financiar?
- Unde vreau să mă implic din punct de vedere social, în comunitatea mea?
- Ce vreau să îmbunătățesc la relațiile cu familia și prietenii?
- Ce schimbare fizică vreau să fac? (referitoare la sănătate, sport etc)
- Unde vreau să ajung din punct de vedere personal?
- Despre care parte a Dezvoltării Personale vreau să studiez mai mult?
- Ce bunuri vreau să dobândesc?
*Aceste întrebări sunt cu rol ajutător. Unele probabil că nu sunt relevante pentru tine, iar altele lipsesc din aceasta listă. Simte-te liber să le personalizezi după nevoile tale.
Alte câteva idei de care să ții cont în procesul de setare a obiectivelor, dar și după setarea lor.
- Setează-ți câteva obiective generale de tip ”Life Goals”;
- Împarte restul obiectivelor tale în: Obiective pe termen lung (5-10 ani), obiective pe termen mediu (1-3 ani) și obiective pe termen scurt (de la câteva săptămâni la 1 an);
- Prioritizează obiectivele tale în funcție de importanță;
- Scrie-le într-o formă pozitivă. Ex. In loc de ”Să nu mai petrec atât de mult timp pe telefon”, poți să scrii ”Timp zilnic de stat pe telefon – 30 min”;
- Notează-le pe suport fizic. Daca se poate să le și afișezi într-un loc unde să le vezi zilnic, cu atât mai bine;
- Bucură-te de micile victorii;
- Pune deoparte câteva ore pentru această activitate, este nevoie de liniște și concentrare;
- Împărtășește-le cu cineva apropiat, care să îți ceară socoteală periodică cu privire la statusul fiecărui obiectiv;
- Dacă ai familie, asigură-te că obiectivele tale și ale partenerului de viață sunt aliniate;
- Dacă în timp observi că unele obiective nu au fost setate realist, poți interveni asupra lor. Nu te obișnui însă cu această practică;
- Dacă vezi că unele obiective au fost atinse prea ușor, mărește miza. Vrei să crești, nu să stagnezi în confortul actual;
- Rămâi focusat și motivat. Găsește lucruri care îți aduc plăcere în viață și strecoară-le în programul tău. Investește în tine și bucură-te de viață;
- Setează obiective afară din aria ta de confort, dar realizabile.
Îți dorim mult spor în setarea obiectivelor tale și succes în atingerea lor.